Cu bicicleta în trafic: Reguli nescrise

Cu bicicleta in trafic: Reguli nescrise

 

Cel mai important lucru în aceasta privinţă este respectul reciproc al participanţilor la trafic. Acesta poate fi dobândit fie prin respect oferit , fie impus prin comportamentul nostru atunci cand ne aflăm pe bicicletă. Este recomandat sa dobândim acest respect în primă fază oferind respect, iar dacă această primă metodă nu dă roade, putem apela la varianta “hard”.

 

Veţi spune că aşa ceva nu se poate, că auziţi maşini clacsonând la tot pasul şi că vă simţiţi obstacole pentru ceilalţi atunci când vă aflaţi în aglomeraţie. Nu uitaţi să vă găndiţi şi la următoarele lucruri însă: un conducător auto consideră un vehicul pe două roţi ca fiind “comod” şi deci nu prezintă pericol major, atunci cand biciclistul:

  • se deplasează pe linie dreaptă , nu frântă sau şerpuită cu rază mică de curbură,

  • efectuează depaşirea unui obstacol aflat fie pe marginea drumului fie pe drum, asigurându-se şi semnalizând din timp, urmând apoi o traiectorie curbilinie de rază mare şi foarte mare astfel încât conducătorul auto sa aibă timp să observe intenţia biciclistului şi să nu fie surprins de aceasta. Cu cât începem depăşirea mai repede cu atât unghiul la care ne părăsim traiectoria noastră din dreapta drumului este mai mic şi astfel conducătorul auto este obligat “umăr la umăr” să ne cedeze acei doi metri de carosabil necesari la efectuarea unei depăsiri. Acest lucru este valabil şi la schimbarea direcţiei de mers spre stânga pe un drum cu două benzi de circulaţie pe sens.Trebuie să ne încadrăm pe banda doi din timp, asigurându-ne, semnalizând şi părăsind partea dreaptă a drumului din timp şi la un unghi mic.

  • execută o depaşire a unui alt autoturism parcat (sau in mişcare la viteză mică) la o distanţă minimă de siguranţă egală cu raza deschiderii uşilor acelui autoturism, pentru a evita “bicicliştii zburători”, fără a uita însă de vehiculele care vin din spate.

  • se deplasează cu o viteză relativ mică fată de autovehiculul din vecinătatea lui, asta însemnând să ne deplasăm, mai ales in oraşe, cu viteză cât mai apropiată de cea a autoturismelor.

  • evită gropile observate în ultimul moment atenuânt şocul suportat de bicicletă prin ridicarea greutăţii corporale pe verticală, adică în altă ordine de idei, sărind peste ele şi NU ocolindu-le prin lateral stânga!

  • nu prezintă semne de frică şi nesiguranţă în timp ce se deplasează pe carosabil.

 

Urmând aceste sfaturi, numărul clacsoanelor auzite se va diminua, stresul de asemenea, iar siguranta va creste simţitor.

La rândul nostru, biciclişti fiind, ca să considerăm un conducător auto aflat la volanul unui autoturism ca fiind “comod” şi cât mai puţin periculos pentru siguranţa noastră, trebuie să putem să îi anticipăm mişcările, iar pentru aceasta ne asigurăm întotdeauna că suntem observaţi atunci când intenţionăm să efectuăm o manevră în trafic. Punctele la care trebuie să ne concentrăm atenţia sunt capul si ochii şoferului. Capul îl putem observa prin luneta sau geamurile latelale, iar ochii prin oglinzile retrovizoare sau parbrizul autoturismului.

 

Trebuie sa efectuăm o manevră în trafic numai atunci când suntem siguri că cei din jur observă şi respectă intenţia noastră, chiar dacă regulile de circulaţie ne dau nouă prioritate.

 

Foarte important de ştiut este la ce să ne aşteptăm atunci când ne deplasăm pe bicicletă şi pentru aceasta sfatul meu pentru dumneavoastră este să consideraţi mediul din jur ca fiind variabil pană în ultimul moment. Nu fiţi siguri că acea maşină va ramâne parcată, că uşile nu i se vor deschide, că va merge tot înainte dacă nu semnalizează, că va frâna, că nu va frâna, că va accelera sau că asfaltul are o aderenţa suficientă.

 

Câtă vreme sunteţi stăpâni pe situaţie şi nu vă lăsaţi în voia sorţii, veţi rămâne sănătoşi, fericiţi şi vă veţi putea bucura de mersul pe bicicletă.

 

Reţineti deci:

Cheia siguranţei biciclistului este respectul impus participanţilor în trafic, anticiparea acţiunilor celorlalţi participanţi la trafic şi perceperea mediului în care se deplasează ca o variabilă continuă.

 

Scris de marius-ciclistu şi publicat în premieră în revista Scooterfun & Bike

Nu sunt produse în această categorie.
Tradus de Shopencart Completat şi restilizat de marius-ciclistu © 2012
pedelec.marius-ciclistu.ro © 2024